Imaginea publică a lui Vasile Goldiș este dominată de anul 1918. Cu mult înaintea lui, a fost profesor. A predat istoria și limba latină, a pregătit manuale și a lucrat în școli în care educația românească se construia cu resurse limitate. Acești ani nu sunt o simplă prefață la activitatea politică. Ei arată de unde venea interesul său constant pentru instituții, limbă și accesul la cultură.
Primul loc de muncă: Caransebeș
Goldiș a intrat în învățământ după studiile universitare de la Budapesta și Viena. La Caransebeș a predat în institutul pedagogic-teologic până în 1889. Istoria și latina erau discipline cu greutate într-o școală care pregătea viitori învățători și oameni ai bisericii. Profesorul nu transmitea numai cunoștințe către o singură generație de elevi. Prin pregătirea acestora, influența sa putea ajunge în alte clase și localități.
Sursele biografice rezumă adesea etapa Caransebeșului în câteva cuvinte. Tocmai această concizie cere prudență. Nu avem temei să atribuim fiecărui an o reformă sau un program personal detaliat. Știm însă disciplina predată, cadrul instituțional și durata aproximativă. Aceste date sunt suficiente pentru a înțelege începutul unei cariere didactice care s-a întins pe mai bine de un deceniu.
Caransebeșul se afla într-o rețea de școli românești în care profesorii îndeplineau frecvent și roluri culturale. A lucra acolo însemna să te confrunți cu nevoia de cărți, cu pregătirea elevilor și cu raportul dintre școală și comunitate. Mai târziu, Goldiș avea să revină la aceste teme în publicistică și în funcțiile sale de după Unire.
Anii de la Brașov
Din 1889 până în 1901, Goldiș a fost profesor la gimnaziul românesc din Brașov. Aici a avut timpul necesar pentru a-și consolida metoda de lucru și pentru a publica materiale destinate școlii. Brașovul era un centru cultural cu presă, asociații și o tradiție a educației românești. Catedra era așezată într-un oraș în care problemele politice ale românilor din monarhie se discutau public.
Manualele de istorie și latină au apărut din această practică de profesor. Ele răspundeau unei nevoi concrete: elevii aveau nevoie de texte în limba lor, adaptate programelor școlare. Un studiu despre manualele de istorie redactate la Brașov în 1896 arată că autorul urmărea și felul în care trecutul putea fi explicat într-un cadru școlar constrâns de regulile vremii.
Nu trebuie să confundăm o carte de școală cu un manifest. Manualul are alt ritm, alte obligații și alt public. Totuși, alegerea temelor și accesul elevului la istorie în limba română aveau și o miză culturală. Pentru Goldiș, predarea a fost o formă de muncă publică de durată, mai puțin spectaculoasă decât un discurs, dar cu efect asupra formării cititorilor.
Aradul și școala de fete
În 1901, Goldiș s-a mutat la Arad. Biografiile îl menționează ca profesor și director al școlii superioare de fete, alături de activitatea din mediul Episcopiei Ortodoxe Române. Între timp, preocupările sale politice deveneau tot mai vizibile. Prezența la școală arată însă că trecerea spre presă și parlament nu a fost o renunțare bruscă la educație.
Școala de fete merită pomenită în mod distinct. Ea amintește că dezvoltarea învățământului românesc privea și educația tinerelor, nu numai gimnaziile de băieți și instituțiile de pregătire a clerului. Sursele consultate nu permit aici o descriere precisă a programului său de conducere. Putem spune, fără a exagera, că experiența arădeană i-a lărgit contactul cu administrația școlară.
După 1905, activitatea politică a ocupat tot mai mult din timpul lui Goldiș. A fost deputat la Budapesta și director al ziarului „Românul”. Profesorul rămânea însă prezent în modul de argumentare: explica o problemă, ordona faptele și încerca să convingă un public. Cuvântarea de la Alba Iulia are o parte istorică amplă, observată și de specialiștii muzeului care păstrează manuscrisul.
Educația după 1918
La 2 decembrie 1918, când s-a format Consiliul Dirigent, Goldiș a primit responsabilități pentru culte și instrucțiune publică. Numirea avea o logică biografică. Cunoștea din interior școala românească dinaintea Unirii, nu doar revendicările ei formulate în programul unui partid.
Integrarea învățământului transilvănean în noul stat era o problemă administrativă și culturală dificilă. Instituțiile, profesorii, limbile de predare și programele nu puteau fi schimbate printr-o singură declarație. Experiența de la Caransebeș, Brașov și Arad îl făcea un participant informat la această muncă. Cercetările despre concepția sa pedagogică insistă asupra legăturii dintre educație, biserică și instituțiile culturale.
Pentru cititorul de astăzi, profesorul Goldiș poate fi regăsit în manualele sale, în actele școlare păstrate și în temele pe care le-a dus în viața publică. Imaginea completă cere privirea acestor urme împreună, fără a transforma fiecare lecție într-o anticipare inevitabilă a zilei de 1 decembrie.
Citește și
Surse
- www.bjbv.ro
- biblioteca-digitala.ro
- academiaromana.ro
- agerpres.ro