Ideile politice ale lui Vasile Goldiș nu încap într-o singură frază despre Unire. Înainte de 1918, a discutat drepturile românilor în Ungaria și problema naționalităților din monarhie. În 1918 a susținut autodeterminarea și a participat la formularea unui program democratic. După Unire, a revenit la obligația noului stat de a respecta drepturile populațiilor conlocuitoare. Textele trebuie citite în ordinea lor, fiindcă situația politică s-a schimbat radical.
Problema naționalităților înainte de război
Goldiș a cunoscut disputa națională atât ca profesor în școlile românești, cât și ca deputat în Parlamentul de la Budapesta. Între 1906 și 1910 a avut o tribună de la care putea discuta statutul românilor într-un stat ce urmărea o politică de omogenizare. Pentru el, problema nu era doar una a limbii vorbite acasă. Ea privea școala, administrația, reprezentarea și posibilitatea participării la viața publică.
În 1912 a publicat la Arad, în limba maghiară, lucrarea „A nemzetiségi kérdésről”, cunoscută în română ca „Despre problema naționalităților”. Alegerea limbii maghiare este semnificativă: se adresa și cititorilor din afara comunității românești, în termenii unei dezbateri purtate în statul ungar. Nu era un apel de adunare populară, ci o încercare de analiză politică.
Bibliografia de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” menționează și ediția românească ulterioară. Așadar, un cititor care caută textul din 1912 trebuie să distingă între broșura originală și traducerile apărute după aceea. Formulările pot fi comparate, dar nu este prudent să pui automat între ghilimele românești o frază care a fost publicată inițial în maghiară.
Autodeterminarea în 1918
Prăbușirea Austro-Ungariei a schimbat cadrul argumentului. În octombrie 1918, declarația adoptată la Oradea de conducerea Partidului Național Român a afirmat dreptul românilor de a-și decide singuri viitorul. Goldiș a participat la redactare. În noiembrie, Consiliul Național Român Central a cerut transferul autorității în teritoriile locuite de români.
La tratativele de la Arad, conducerea românească a respins o soluție care păstra teritoriile sub autoritatea Budapestei, chiar dacă le promitea autonomie. Diferența era esențială pentru Goldiș: revendicarea nu se limita la administrarea locală, ci privea dreptul unei comunități de a hotărî apartenența sa politică. De aceea a susținut convocarea unei adunări reprezentative, în locul unei decizii luate numai de liderii aflați la Arad.
La Alba Iulia, Rezoluția a declarat unirea cu România. Textul a rezultat din pregătirea lui Goldiș și din dezbaterea colectivă din ajun. Atribuirea fiecărei prevederi unui singur autor este dificilă. Mai sigur este să privim Rezoluția ca expresie a unei conduceri politice în care Goldiș a avut un rol major de formulare și prezentare.
Democrație, reformă socială și libertăți
Rezoluția nu s-a oprit la problema teritorială. Ea a cerut vot direct, egal și secret pentru femei și bărbați de la 21 de ani, libertatea presei, a asocierii și a întrunirii, reformă agrară și drepturi pentru muncitorii industriali. Aceste puncte arată că Adunarea a imaginat un stat care trebuia să schimbe și raporturile politice și sociale.
Nu toate aceste idei erau invenții personale ale lui Goldiș. În Consiliul Național Român Central se aflau și social-democrați, iar proiectul a fost discutat înainte de vot. Totuși, faptul că Goldiș a pregătit textul și l-a prezentat arată că putea susține public un program mai larg decât simpla revendicare națională.
Prevederea privind libertatea națională a popoarelor conlocuitoare are o importanță specială. Ea cerea posibilitatea instruirii, administrării și judecării în limba proprie, precum și reprezentare. Era un principiu de conviețuire formulat chiar în momentul întemeierii noului cadru politic. Aplicarea lui în anii următori este o întrebare istorică separată de conținutul textului.
Pozițiile de după Unire
Un studiu publicat în „Crisia” urmărește intervențiile lui Goldiș din anii 1920 în privința minorităților. El arată că Goldiș a cerut respectarea intereselor și drepturilor lor și a legat buna conviețuire de încrederea în statul român. Documentarea include declarații și articole de presă din 1922, 1925 și 1926. Aceasta este o informație importantă: principiile din 1918 nu au rămas pentru el doar un paragraf ceremonial.
În același timp, discursurile interbelice trebuie citite în contextul lor, cu tensiunile și limitele epocii. Nu este corect să îi atribuim automat o viziune contemporană despre drepturile minorităților și nici să ignorăm formulările clare în favoarea egalității. O evaluare serioasă pune alături textul din 1912, documentele din 1918 și intervențiile de după Unire.
Ideile lui Goldiș se văd cel mai bine în această mișcare. A apărat drepturile unei comunități aflate într-un stat în care se simțea nedreptățită, apoi a cerut ca noul stat să evite reproducerea aceleiași nedreptăți față de alții. Între principiu, formulare și aplicare există diferențe care cer cercetare, dar direcția argumentului poate fi urmărită în documente.
Citește și
Surse
- www.bjbv.ro
- biblioteca-digitala.ro
- digital.bibliotecaarad.ro
- agerpres.ro
- historia.ro