Sari la conținut

Viața și epoca

Rezoluția de la Alba Iulia și Vasile Goldiș

Cele nouă puncte ale Rezoluției din 1 decembrie 1918, redactarea ei și rolul lui Vasile Goldiș.

Rezoluția adoptată la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 este cunoscută prin hotărârea unirii cu România. Textul spune însă mai mult. Cele nouă puncte așază lângă decizia teritorială un program de principii politice, sociale și instituționale. Vasile Goldiș a pregătit un proiect și a citit Rezoluția în fața Adunării, iar forma supusă votului a rezultat din dezbaterile conducătorilor reuniți în ajun.

Cum a fost pregătit textul

În noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central lucra la Arad pentru a transforma dreptul la autodeterminare într-o decizie reprezentativă. După eșecul tratativelor cu guvernul maghiar, a fost convocată Marea Adunare Națională. O asemenea adunare avea nevoie de un proiect clar: delegații trebuiau să știe asupra cărei hotărâri votau și ce principii o însoțeau.

Goldiș a redactat un proiect încă la Arad. La 30 noiembrie, la Alba Iulia, textul a fost discutat și reformulat în ședința preliminară la care au participat membri ai Consiliului și alți reprezentanți politici. Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii, subliniază caracterul îndelung dezbătut al acestei forme finale. A numi Rezoluția „textul lui Goldiș” fără această precizare ar ascunde munca politică colectivă.

La 1 decembrie, Goldiș a rostit cuvântarea solemnă și a citit proiectul. Adunarea l-a adoptat în unanimitate, potrivit relatărilor istorice. Autoritatea Rezoluției vine din votul reprezentanților, nu numai din prestigiul celui care a formulat-o și a prezentat-o.

Unirea și autonomia provizorie

Primul punct decretează unirea românilor din Transilvania, Banat și părțile ungare locuite de ei cu România. Menționează în mod distinct revendicarea asupra întregului Banat. Citirea lui cere atenție la limbajul epocii și la contextul negocierilor internaționale de după război: textul exprimă revendicarea Adunării, în timp ce stabilirea frontierelor avea să treacă prin alte procese politice și diplomatice.

Al doilea punct rezervă teritoriilor vizate o autonomie provizorie până la întrunirea unei Constituante alese prin vot universal. Acesta este unul dintre pasajele care arată că liderii de la Alba Iulia se gândeau la administrarea tranziției. Unirea era o hotărâre politică; integrarea instituțiilor cerea timp și reguli.

Istoricul muzeului din Alba Iulia distinge între primele două puncte, care au rol de decizie, și celelalte șapte, care formulează principii și direcții. Această lectură ajută la evitarea unei confuzii frecvente: toate punctele aparțin aceluiași document, dar nu au aceeași funcție.

Drepturi și reforme

Punctul al treilea grupează principii pentru noul stat. El vorbește despre libertatea națională a popoarelor conlocuitoare, folosirea limbii proprii în instruire și administrație, reprezentare politică, egalitate confesională și libertatea cultelor. Include votul direct, egal și secret, pentru femei și bărbați de la 21 de ani, precum și libertatea presei, a asocierii și a întrunirii.

Același punct cere o reformă agrară radicală și protecții pentru muncitorii industriali comparabile cu cele din statele avansate ale Europei apusene. Aceste prevederi arată că Adunarea a legat unirea națională de așteptări sociale. Ele nu pot fi prezentate ca reforme deja realizate la 1 decembrie. Erau angajamente și orientări pentru legislația viitoare, a căror aplicare trebuie cercetată separat.

Principiile privind minoritățile au rămas subiect de interpretare publică. O lectură atentă pornește de la formularea și contextul din 1918, apoi urmărește ce au făcut instituțiile după Unire. Nu este suficient nici să se afirme că toate promisiunile au fost împlinite, nici să se citească textul ca și cum ar fi fost o lege administrativă completă.

O viziune asupra Europei și o nouă instituție

Punctul al patrulea privește pacea și relațiile dintre națiuni. Adunarea își exprimă dorința ca viitorul congres de pace să apere dreptatea și libertatea națiunilor mari și mici și să îndepărteze războiul ca mijloc de soluționare a disputelor. Punctele următoare salută unirea Bucovinei, eliberarea altor națiuni din fosta monarhie, memoria celor căzuți în război și contribuția Puterilor Aliate.

Ultimul punct instituie Marele Sfat Național Român pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunii române din teritoriile amintite. Rezoluția nu se oprea, deci, la o declarație solemnă. Ea indica și o formă de reprezentare pentru perioada imediat următoare.

Manuscrisul și exemplarele păstrate

Muzeul Național al Unirii păstrează manuscrisul cuvântării lui Goldiș, în care apare și textul Rezoluției. Potrivit muzeului, actul pe pergament înmânat ulterior regelui Ferdinand nu mai este cunoscut astăzi, iar unele pergamente prezentate drept originale sunt copii realizate mai târziu. Manuscrisul lui Goldiș este de aceea o mărturie de prim rang, fără ca data exactă la care a fost transcris în forma păstrată să fie stabilită definitiv.

Conținutul Rezoluției nu depinde însă de existența unui singur pergament. Textul a fost publicat în presa vremii și reprodus în colecții de documente. Pentru cercetător, diferența dintre manuscris, copie, publicație contemporană și ediție târzie rămâne esențială. Fiecare poate răspunde la alte întrebări despre redactare, circulație și memorie.

Citește și

Surse

  • agerpres.ro
  • agerpres.ro
  • historia.ro
  • historia.ro