Sari la conținut

Viața și epoca

Cuvântarea lui Vasile Goldiș din 1 Decembrie 1918

Structura discursului de la Alba Iulia, legătura cu Rezoluția Unirii și istoria manuscrisului păstrat.

Cuvântarea rostită de Vasile Goldiș la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a pregătit lectura Rezoluției Unirii. Nu era un discurs desprins de hotărârea zilei. Prima sa parte oferea o interpretare istorică a situației românilor, iar la final Goldiș a prezentat proiectul pe care delegații urmau să îl adopte. Manuscrisul păstrat la Muzeul Național al Unirii permite astăzi citirea acestui moment dincolo de fotografia și formula comemorativă.

Locul discursului în ședință

La 1 decembrie 1918, delegații s-au reunit în clădirea care avea să fie cunoscută drept Sala Unirii. Ștefan Cicio Pop a deschis lucrările, iar Goldiș a susținut cuvântarea solemnă. Au urmat și alte intervenții, între care cele ale lui Iuliu Maniu și ale reprezentanților social-democrați. Adunarea a adoptat apoi Rezoluția.

Această ordine contează. Discursul lui Goldiș nu a fost un monolog care a înlocuit deliberarea. El a oferit argumentul istoric și a pus în fața delegaților un text politic. Alte voci au susținut proiectul, iar votul a dat hotărârii autoritate. În relatările populare, toate aceste etape sunt uneori comprimate într-o singură scenă.

Goldiș venea la tribună după săptămâni de lucru în Consiliul Național Român Central. Participase la declarația de autodeterminare, redactase nota către guvernul maghiar și manifestul adresat lumii, iar proiectul Rezoluției fusese discutat în ajun. Cuvântarea era astfel un punct de întâlnire între experiența lui de profesor, publicist și politician.

O introducere istorică

Potrivit descrierii oferite de Muzeul Național al Unirii, partea introductivă a discursului urmărea istoria românilor pe o perioadă lungă. Evoca repere precum Traian, Horea și Avram Iancu. Goldiș nu făcea o lecție neutră de istorie în sensul unui manual. El folosea trecutul pentru a argumenta un drept politic în prezentul anului 1918.

Această alegere spune ceva despre autor. Profesorul de istorie din Brașov și Caransebeș știa să construiască o succesiune inteligibilă pentru un public. În sala de la Alba Iulia, publicul era format din delegați care cunoșteau miza imediată. Trecutul așezat în cuvântare oferea o justificare pentru hotărârea ce urma să fie votată.

Citirea discursului cere și atenție critică. Argumentele istorice ale unui orator din 1918 sunt parte a limbajului politic al epocii. Ele pot fi analizate ca sursă despre felul în care liderii românilor își reprezentau trecutul și viitorul, fără a transforma fiecare formulă retorică într-o constatare istoriografică actuală.

De la cuvântare la proiectul Rezoluției

După introducerea istorică, Goldiș a citit proiectul Rezoluției. Textul avea nouă puncte. Primele două stabileau unirea cu România și autonomia provizorie a teritoriilor vizate până la întrunirea unei Constituante. Celelalte puncte enunțau principii privind libertățile naționale și confesionale, democrația, reforma agrară, drepturile muncitorilor, pacea și instituțiile de reprezentare.

Partea istorică a cuvântării îi aparține lui Goldiș, potrivit istoricului muzeului. Rezoluția a avut un traseu diferit: el pregătise proiectul, dar textul a fost dezbătut și reformulat în ședința preliminară din 30 noiembrie. Această diferență de autorat este esențială pentru cititorul care întreabă „cine a scris discursul?” și „cine a scris Rezoluția?”. Răspunsurile nu pot fi identice.

Nu este nevoie de reproducerea unor pasaje lungi pentru a înțelege funcția discursului. Structura lui spune deja mult: justificare istorică, prezentarea propunerii politice, apoi votul Adunării. Formulările exacte pot fi consultate în edițiile documentare și în relatările muzeului, cu atenție la ortografia epocii și la diferențele dintre copii.

„Mapa Goldiș” la muzeu

Manuscrisul păstrat la Alba Iulia este cunoscut și sub numele de „Mapa Goldiș”. A fost donat muzeului în 1929 de Astra, împreună cu alte documente ale Unirii. Mapa este legată în piele și cuprinde pagini numerotate cu cifre romane. În ele se află cuvântarea și Hotărârea Adunării, încheiată cu semnătura lui Goldiș.

Specialiștii muzeului atrag atenția asupra unei limite documentare. Nu se știe cu certitudine dacă forma manuscrisă păstrată este exact foaia avută în mână de Goldiș la tribună sau o transcriere îngrijită făcută ulterior. Această incertitudine nu îi anulează valoarea. Este scrisul lui și reprezintă una dintre cele mai apropiate mărturii păstrate ale textului prezentat la Adunare.

Istoria mapei se leagă și de soarta actului pe pergament înmânat regelui Ferdinand de delegația ardeleană. Acesta nu mai este localizat, potrivit muzeului. Prin urmare, manuscrisul, presa contemporană și colecțiile documentare trebuie citite împreună. Ele ajută la reconstituirea textului și la înțelegerea modului în care discursul a devenit, în timp, obiect de patrimoniu.

Citește și

Surse

  • agerpres.ro
  • agerpres.ro
  • historia.ro